Meniurile de nunta, prin alte locuri ale lumii, nu au aceeași impact în pregătirile unei nunți. Evident, trebuie să existe. Dar occidentalii nu se complică cu un set de patru feluri intercalate cu dans. Meniul, un aperitiv și un fel principal, este servit la începutul petrecerii, apoi oamenii dansează, vine tortul, se aplaudă de final și toată lumea ajunge acasă la o oră decentă.
La nunțile din România, meniurile de nunta sunt concepute sa mănânci des, mai dansezi putin, si ca să știi că s-a încheiat petrecerea primești o felie de tort. Asta pentru stomacul tău de român, care se chinuie să digere sarmale și friptură de porc foarte grasă. Credeti ca asta mai vrea el la patru dimineața: o bucată de tort?
La nuntă, sub pretextul celor patru feluri de mâncare, devine acceptabilă suma asta enormă, chiar dacă de aceiași bani ai putea mânca ceva mult mai bun chiar și la cele mai scumpe restaurante din capitală, în orice zi a săptămânii, cu tot cu o sticlă de vin decent.
Ce poți să faci?
Cel mai simplu ar fi să lucrezi pe meniul de nuntă cu bucătarul locului sau cu unul adus special pentru consultanță. Dar asta va însemna un cost pe care puțini și-l pot permite. În schimb, pentru a te asigura un pic de calitatea și nivelul de pregătire al personalului:
Cu riscul de a plăti un meniu, dacă nu e totul ok, e mai bine decât să ajungi să regreți plata unei nunți întregi, cu un meniu nesatisfăcător.
Patronul de restaurant compensează lipsa unui bucătar serios cu o cantitate cât mai mare de preparate. Și românului îi place să fie multă mâncare. Dar mult, în condițiile în care patronul vrea să facă profit, înseamnă și prost.
Mirii vad în meniul bogat garanția unui dar consistent. Pentru că nu avem cultură în ceea ce privește mâncarea. Pentru român echivalentul unei mese bune este legat strict de cantitate. Dacă meniul ar fi mai restrans, oare invitatul ar cotiza mai puțin?
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | Acest cookie este setat de pluginul GDPR Cookie Consent. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Analytics”. |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | Cookie-ul este setat de consimțământul cookie GDPR pentru a înregistra consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Funcțional”. |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | Acest cookie este setat de pluginul GDPR Cookie Consent. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Altele”. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | Acest cookie este setat de pluginul GDPR Cookie Consent. Cookie-urile sunt folosite pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Necesar”. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | Acest cookie este setat de pluginul GDPR Cookie Consent. Cookie-ul este utilizat pentru a stoca consimțământul utilizatorului pentru cookie-urile din categoria „Performanță”. |
viewed_cookie_policy | 11 months | Cookie-ul este setat de pluginul GDPR Cookie Consent și este utilizat pentru a stoca dacă utilizatorul a consimțit sau nu utilizarea cookie-urilor. Nu stochează date personale. |